joi, 19 ianuarie 2012

Au fost din nou Messiriaşi!


                 Barcelona indestructibilă! Nu s-a inventat încă echipa care să-l învingă pe Pep. Mihai Stoica susţine că în viaţa lui nu a văzut echipă cu o aşa continuitate, cum este Barcelona. E clar : atâta timp cât Mourinho rămâne la Madrid şi Guardiola rămâne la Barcelona, Real nu va câştiga niciodată. Rămâne de văzut dacă în campionat va reuşi Real să rămână în frunte sau va reveni Barcelona. Iar cu o victorie acasă în campionar, barca cred că ia şi titlul. Realul ca de obicei conduce ('12 C. Ronaldo), dar ia bătaie ('49 C.Puyol, '77 E.Abidal). Pepe, dur ca de obicei, a fost înlocuit la timp de Mourinho, neapucând să ia roşu şi de data asta, deşi la o fază merita acest lucru, când l-a călcat pe Messi, acesta din urmă find la pământ.
                 Returul se va disputa săptămâna viitoare, dar Barcelona este 80% calificată. Peste 70% posesie pentru catalani, aceştia atacând imediat după primirea golului. Real Madrid a jucat catenaccio după marcarea golului, retrăgându-se de parcă erau în minutele de prelungiri. După egalare, Mourinho i-a scos pe Lassana Diarra şi pe Gonzalo Higuaín, introducându-i pe Callejón şi pe Ozil. După preluarea conducerii de către Barcelona, în min. 79 a ieşit Pepe şi a intrat Granero. Realul nu a reuşit nimic şi meciul s-a terminat cu 2-1 pentru cei mai buni. Guardiola este diplomat; spune că nu a văzut imaginile de la gestul lui Pepe, şi spune că trebuie să fie prudenţi pentru retur. Josep Guardiola un om diplomat şi cu bun simţ, şi un antrenor foarte bun. Oricât de bună ar fi o echipă şi orice transferuri ai face, să câştigi împotriva principalei rivale de atâtea ori şi să te menţii acolo sus atâţia ani, trebuie să fii foarte bun ca antrenor.
                  În celelalte meciuri, echipa de liga a III-a Mirandésa condus la Barcelona cu 2-0, dar cei de la Espanyol u întors scorul în 5 minute, câştigând cu 3-2.La Bilbao, gazdele de la Athletic s-au impus cu 2-0, luând o opţiune serioasă în vederea calificării. Mâine, în direct la DigiSport 1, se vor întâlni FC Valencia şi Levante, pe Mestalla. Meciurile contează pentru sferturile de finală ale Cupei Regelui şi se dispută după sistemul tur-retur. Returul se va disputa săptămâna viitoare. În caz de egalitate totală (inclusiv golurile în deplasare) se vor disputa prelungiri, şi apoi în caz că egalitatea persistă, se vor executa lovituri de pedeapsă.

miercuri, 18 ianuarie 2012

Steaua riscă excluderea din campionat!

Conform ROAF, orice club din Liga 1 şi a 2-a este obligat să participe cu minimum o echipă la fiecare dintre categoriile de juniori (A, B, C, D şi E), deci să aibă minim 5 echipe de juniori pt. a primi licenţă. La Steaua, echipele de juniori sunt lăsate baltă de finanţatorul George Becali, pentru care e mai ieftin să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru transferuri decât să investească în juniori. Aceştia pleacă de la Steaua ca potârnichile, încotro văd cu ochii, ba pe la Dinamo, ba prin alte părţi, în timp ce Becali înjură jurnalişti (ascultă AICI). Dacă Steaua nu rezolvă problema până la reluarea campionatului (n.r. 25.02), Steaua riscă de la neprogramare la excluderea din campionat.

miercuri, 8 septembrie 2010

Ne-am cam făcut de (Bela)râs!

                 România face un alt egal, specialitatea casei, de data asta în Belarus. Nu e o nenorocire, România aflându-se încă în cărţi, dar meciurile cu Bosnia şi retururile din Albania şi de acasă cu Belarus nu o să fie tocmai uşoare. Dar totuşi situaţia României nu e chiar dezastruoasă, aşa cum unele ziare o califică. Suntem totuşi la 2 puncte de leader, care este Albania, în mod...cam surprinzător şi nu prea, având în vedere că au jucat cu Luxemburg. Bineînţeles că presa din România ţine vădit cu Steaua (şi Sport.ro şi GSPTV). Astfel, îl auzeam pe Silviu Tudor Samoilă spunând nici mai mult, nici mai puţin decât că portarul Stelei, Tătăruşanu, ar avea mai multă experienţă decât portarul FC Timişoara, Pantilimon. Deşi nu e deloc aşa : Tătăruşanu are două meciuri în Europa League, cu Steaua împotriva Grasshopper Zürich, în timp ce Pantilimon a jucat în Cupele Europene încă din 2008, fiind titular în dubla cu Partizan Belgrad (1-2 acasă şi 0-1 la Belgrad). În 2009, Pantilimon a apărat în toate meciurile susţinute de FC Timişoara în Champions League şi în majoritatea susţinute în Europa League : 2-2 în deplasare şi 1-1 acasă cu Shakhtar Donetsk (Ch.League, turul 3 prel.), 0-2 acasă şi 0-0 în deplasare cu VFB Stuttgart (Ch.League, turul 4/play-off), şi apoi în Europa League 0-0 la Amsterdam cu Ajax, 0-3 acasă cu Dinamo Zabreb, 1-3 în deplasare cu Anderlecht, 0-0 acasă cu Anderlecht, şi 1-2 acasă cu Ajax, meci în care a fost eliminat şi nu a putut apăra şi în ultimul meci, 2-1 la Zagreb cu Dinamo. Anul ăsta, Pantilimon a fost titular în manşa tur a dublei cu Myllikosken Pallo 47, din Finlanda, în victoria obţinută în deplasare cu 2-1, din turul 3 prel. al Europa League, şi de asemenea titular în dubla cu Manchester City, 0-1 acasă şi 0-2 în deplasare. Deci Tătăruşanu are 2 meciuri în Europa league, în timp ce Pantilimon are 2 meciuri în Cupa UEFA, 8 meciuri în Europa League şi 4 meciuri în Champions League. Şi atunci, cine are experienţă mai mare?
                În altă ordine de idei, patronul Stelei se întreba cine-i George Florescu şi ce caută la naţională? Ceea ce nu ştie este că George Florescu avea evoluţii apreciabile cu Midtjylland, iar anul ăsta s-a transferat la echipa Alania Vladicavcaz, antrenată de Rednic. A marcat un gol pentru naţionala României în amicalul cu Honduras.
               O greşeală a FRF-ului ar fi modul de stimulare a jucătorilor : primele se dădeau doar dacă naţionala acumula 9 puncte după primele 3 meciuri, deci dacă România nu ar fi învins Albania şi Belarus dar nu ar fi învins Franţa, nu luau nici o primă. Şi atuncea ne mirăm că jucătorii sunt nervoşi şi demoralizaţi, şi nu îşi dau silinţa la naţională, fiind departe de forma pe care o arată la cluburile la care sunt legitimaţi.
               Altă problemă : Mutu şi Chivu! Fără ei, naţionala e moartă! Toţi îl aşteaptă pe Mutu la naţională ca pe un slavamar pentru naţionala care se îneacă! Dar dacă Mutu, presupunând că n-ar fi fost suspendat, vedea vreo două galbene în amicalele cu Ucraina şi Honduras, ca să nu joace cu Albania? Că aşa a făcut şi cu Serbia, căutând un galben ca să fie scutit de meciul cu Faeroe, ca şi Chivu de altfel. Dar Mutu avea un galben încasat în turul cu Serbia din acelaşi an 2009, în timp ce Chivu nu, deci îi trebuia un roşu neapărat, pe care l-a şi obţinut. Că deh! Cum să se murdărească Măria Sa Mutu şi cu Înălţimea Sa Chivu cu Faeroe? Ei sunt jucători de lux pentru meciuri de lux. Pentru ei, naţionala României e un fel de prostituată la care merg doar la meciurile importante ca să le crească cota. Nu mai spunem că marele Chivu, la scorul de 2-0 pentru Serbia, îl ruga pe Dejan Stankovic să se oprească pe motiv că echipele mari nu umilesc, în loc să încerce el să oprească măcelul. Mutu şi Chivu ar trebui să nu mai joace la naţională pentru asta! Ar trebui suspendaţi!!!
               România - Franţa, în octombrie. Franţa a dormit cu Belarus, dar s-a trezit cu Bosnia. Pun pariu că dacă juca mai întâi cu Bosnia, pierdea, şi apoi bătea în Belarus. Dar s-au trezit repede, ca orice echipă mare. România poate se va trezi în penultimul meci, cu Belarus. Dar iată clasamentul :


             Dar ce tot atâta agitaţie? Am o idee mai bună! Că tot e criză, haideţi să desfiinţam naţionala! Că şi aşa consumă banii de pomană, nu se califică decât din an în Paşti, jucătorii sunt nervoşi, deplasările, amicalele etc. sunt foarte costisitoare...Cel mai bine ar fi să desfiinţăm naţionala şi ştim şi noi de o treabă.

miercuri, 7 iulie 2010

Germania - Spania, 20:30 CET (21:30 ora României), în direct la TVR 1!


Germania - Spania, un meci al orgoliilor între două echipe cu un parcurs total diferit la acest turneu final. Dacă Germania a tremurat doar în faţa Serbiei, pierzând cu 1-0, Spania a avut mult de tras pentru a obţine calificarea. După un început ezitant, 0-1 cu Elveţia, spaniolii s-au redresat, reuşind să învingă Honduras cu 2-0 şi tremurând serios cu Chile, 2-1 după ce la 2-0 Estrada (Chile) a văzut roşu. În optimi, Spania a învins Portugalia cu 1-0, iar în sferturi Paraguay, tot cu 1-0. Aşadar, spaniolii au ajuns chinuit în semifinale şi cu mari emoţii, în timp ce "panzerele" au defilat. În primul meci au zdrobit Australia cu 4-0, apoi 0-1 cu Serbia, dar s-au calificat fără probleme, 1-0 cu Ghana. În optimi, nemţii au spulberat Anglia lui Capello cu 4-1, apoi 4-0 în sferturi cu Argentina lui Maradona, calificându-se aşadar en-fanfare.
Germania şi Spania s-au mai întâlnit de 20 de ori până acum, nemţii impunându-se de 8 ori, spaniolii de 6 ori, ultima dată pe 29.06.2008, în finala EURO 2008, câştigată de Spanioli cu 1-0 prin golul lui F.Torres, iar 6 dispute s-au terminat la egalitate. Germania are, aşadar cel mai bun atac de la mondiale, în timp ce spaniolii au cele mai numeroase atacuri, dar din păcate multe dintre ele sortite eşecului sau soldate cu ocazii ratate cu seninătate. Fei ca cel mai bun să câştige, deşi s-ar putea să avem parte de prelungiri şi, de ce nu, penalty-uri.

Portocala mecanică merge ca unsă!


Cu Van Bronckhorst în formă mare, reuşind un gol fabulos, poate cel mai frumos de la acest mondial, Olanda s-a impus fără probleme, mai clar decât o arată scorul, 3-2 în faţa Uruguayului. Olandezii au superiori adversarilor lor la toate capitolele, fiind mai rapizi şi având pase şi execuţii mai precise. Uruguay nu a arătat nici un minut că merita să ajungă atât de departe, ci faptul că a avut noroc, în primul rând de o Franţă în formă minimă şi plină de scandaluri şi o Africă de Sud visătoare. Dacă i-ar fi avut ca adversari pe nemţi în faza grupelor, alta ar fi fost situaţia : terminau pe locul 2 mai mult ca sigur şi întâlneau Argentina, şi probabil că nu treceau. Au avut însă noroc că au picat în grupă cu cea mai slabă echipă din urna 1: Africa de Sud. Chair şi aşa, dacă Gyan nu rata penalty-ul din min 121, probabil Ghana ar fi jucat ieri cu Olanda, iar Uruguayul ar fi fost deja acasă de câteva zile. Olanda a condus din min.18 prin golul lui Van Bronckhorst, dar s-a văzut egalată în min.41 de Forlan. La pauză, Olanda mută, introducându-l pe Van Der Vaart în locul lui De Zeeuw. Golurile lui Sneijder şi Robben din min. 70 şi 73 au turnat plumb în bocancii uruguayenilor, care au operat două modificări cu caracter ofensiv, Abreu şi Fernandez fiind introduşi în locurile lui A.Perreira şi Forlan, în min. 78 respectiv 84. Uruguay a redus din diferenţă în min. 90+2 prin M.Perreira, dar era prea târziu. Olanda s-a impus cu 3-2 şi ajunge în finală pentru a treia oară. Până acum, Olanda a mai ajuns în finala CM în 1974 şi 1978, pierzând de fiecare dată, cu 2-1 împotriva RFG în 1974 şi cu 3-1 d.prel. în 1978, cu Argentina.
Olanda speră aşadar că a treia oară va fi cu noroc, deşi va avea un meci dificil, cu Spania, campioana europeană en-titre sau Germania, vicecampioana europeană en-titre. Rămâne de văzut cât vor rezista "panzerele" la turaţie maximă, aşa cum au funcţionat până acuma. O ispravă asemănătoare au realizat şi în 2002, la CM din Coreea de Sud şi Japonia, când, după un zdrobitor 8-0 aplicat arabiei saudite, au bătut tot ce le-a ieşit în cale, dar doar cu 1-0. Însă în finală au capotat, fiind învinşi de Brazilia cu 2-0.

joi, 21 ianuarie 2010

Ghionea a plecat de la Steaua.


Fundasul stelist Sorin Ghionea, s-a înțeles pe 3 ani cu gruparea rusă din primul eșalon FC Rostov (locul 14 în ultimul sezon), fiind transferat cu 100.000 EURO, sumă care a fost deja plătită de către ruși, anunță site-ul oficial al acestora. Ghionea a fost dorit de antrenorul celor de la Rostov, ex-stelistul Oleg Protasov.

”L-am vrut foarte mult! Este un jucător foarte bun. Sunt convins că Ghionea ne va ajuta, noi construim o echipă şi am nevoie de jucători buni”
Oleg Protasov, antrenor FC Rostov.

Sorin Ghionea se va alătura mâine, 21 ianuarie, cantonamentului echipei FC Rostov. Fundașul în vârstă de 30 de ani a mai evoluat la divizionara secundă Dunărea Galați în perioada 1997-1998, la prim-divizionara Oțelul Galați în perioada 1998-2003, pentru care a marcat 2 goluri, de unde a venit la Steaua, unde a marcat de asemenea 2 goluri, fiind împrumutat un sezon (2004-2005) înapoi la Oțelul Galați. A mai evoluat, de asemenea în UEFA Champions League pentru Steaua de 11 ori, reușind să marcheze o dată, în 2006, în meciul Dynamo Kiew 1-4 Steaua București. Pentru naționala României, Sorin Ghionea a evoluat la juniori U-21 de 2 ori, iar la seniori de 13 ori, marcând un gol în meciul amical cu Muntenegru, disputat în 2008, pe stadionul ”Steaua” și terminat cu 4-0 pentru România.

luni, 4 ianuarie 2010

Sepsi la Benfica, Zicu la Kuban!

Tuttomercato anunță astăzi, 04.01.2010, că fundașul László Sepsi (23 de ani) revine la Benfica Lisabona, după o jumătate de an petrecută la Racing Santander (fusese împrumutat pe un an). Tot astăzi, Marian Iancu anunță cu surle și trâmbițe că l-a adus pe László Sepsi la FC Timișoara, pe 1.500.000 EURO, și că jucătorul va avea un salariu de 800.000 EURO pentru cei 5 ani de contract (n.r. 160.000/an). Iancu declară că avea nevoie de Sepsi întrucât frații Karamian sunt în ultimul an de contract. Întrebarea ar fi pe cine să credem, știind cum sunt ”transferați” jucătorii de către mass-media din România și conducătorii din fotbalul românesc.
În altă ordine de idei, Ianis Zicu a ajuns la Kuban Krasnodar (liga a 2-a din Rusia), antrenată de românul Dan Petrescu, anunță Tuttomercato. Mijlocașul Dinamovist, în vârstă de 26 de ani a fost transferat la Kuban contra sumei de 500.000 EURO. Iar lista lui ”Schindler” Dan Petrescu nu se oprește aici, acesta având intenția de a-i aduce și pe Dorin Goian (Palermo), Adrian Cristea (Dinamo), George Galamaz, Marius Bilașco, Dănuț Maftei (Unirea Urziceni), și pe Gigel Bucur de la FC Timișoara. Acum se mai problema dacă afirmația făcută de Dan Petrescu pt. cotidianul ProSport, cum că n-ar fi exclus să vină în vară la Steaua, este sinceră și realistă. Asta deoarece Dan Petrescu a semnat pe 3 ani cu Kuban Krasnodar, cu posibilitate de prelungire pe încă 2 ani. Și asta nu-i tot : rușii sunt dispuși să investească 7 mil. EURO în transferuri. Transferuri pe care Dan Petrescu le va face. Cu atâția bani investiți în echipă plus 750.000 EURO cât va lua Dan Petrescu până la jumătatea sezonului (căci a semnat cu rușii pe 1,5 mil. euro/an), deci în total 7.750.000 de euro investiți, nu cred că-i vor da rușii drumul așa ușor ”bursucului”.